Pariul lui Pascal.

Argumentul este structurat dupa cum urmeaza :

1. Nu stim daca exista Dumnezeu.
2. Daca el exista, necredinta în el are consecinte negative asupra sufletului nemuritor.
3. Daca el nu exista, credinta în el nu are nici o consecinta.
4. Asadar, este în interesul omului sa creada în Dumnezeu.

Argumentul se poate interpreta în doua moduri. In primul, afirmatia 1 este considerata o premisa, iar afirmatia 2, o consecinta a primeia. Problema este ca nu se poate ajunge de la 1 la 2 prin simpla deductie logica; 2 pur si simplu nu decurge din 1, este o afirmatie cu totul separata. In al doilea mod de interpretare, afirmatiile 1 si 2 sunt, ambele, considerate premise. In acest caz, însa, argumentul contine o premisa crestina - afirmatia 2 face parte din teologia crestina, nu este una general acceptata - si deci se comprima, devenind : "Este în interesul crestinului sa creada în Dumnezeu", o tautologie inutila.
O alta problema a argumentului este cea a "evitarii Iadului gresit". Exista mai multe religii iudeo-crestine, iar argumentul nu o specifica pe cea care ar trebui urmata. Crezând pur si simplu în Dumnezeu, dar practicând religia gresita, omul ajunge tot în Iad.
Mai departe, argumentul se bazeaza pe presupunerea ca existenta si inexistenta lui Dumnezeu sunt la fel de probabile, ceea ce nu s-a demonstrat. Daca existenta lui Dumnezeu ar avea o probabilitate care tinde la zero, argumentul si-ar pierde greutatea, chiar daca ar fi corect formulat (ceea ce nu este, dupa cum s-a vazut).
Pe de alta parte, teologia crestina ne face sa credem ca Dumnezeu cere o credinta sincera si nu ar acorda mântuirea cuiva care crede doar în baza unui pariu prin care spera sa obtina beneficii dupa moarte.
In plus, afirmatia 3 este falsa - credinta într-un zeu fals are consecinta grava a pierderii unei vieti întregi în slujba unei minciuni, ca sa nu vorbim de banii cheltuiti fara folos, abstinenta inutila de la placerile vietii, vorbirea cu peretii (rugaciunea) etc.